Stolzenburg sau Cetatea Slimnic, județul Sibiu

O vorbă spune că nu contează unde trebuie să ajungi, ceea ce contează este bucuria călătoriei. Experiența. Plecați într-o zi cu soare, de primăvară, din București, am ajuns la Slimnic, aflați pe drumul de întoarcere. Primăvara capricioasă ne-a învățat o lecție (the hard way): să nu schimbi prea devreme cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Spectacolul oferit de ninsoarea violentă, noaptea pe Cheile Bicazului ne va rămâne în memorie și încerc să-l descriu aici, acum. În mișcarea mașinii care urmărea cuminte curbele cheilor, ușor stânga, ușor dreapta, mi-am ridicat privirea către cer. Prin parbrizul biciut de fulgii mari și grăbiți și ștergătoarele agitate se întrezăreau brazii impunători de pe marginea drumului. Stăteau mândri și drepți. Eram la ei acasă, la ei în casă. Întunericul nopții îi făcea misterioși iar zăpada abia așezată pe umerii lor completa tabloul acesta cel puțin ciudat. Da, ciudat deoarece printre brazi erau arbuști înfloriți. Primăvara, fată nebunatică și sprințară se juca cu noi. Am ales să acceptăm ceea ce ni se oferă: acest spectacol de cald și viu, împletit cu biciul ninsorii violente, de verde și alb. Iar, noi la mijloc.

Pomeneam de bucuria călătoriei. Chiar dacă am dârdâit și a trebuit să înnoptăm la Miercurea Ciuc pentru că nu mai puteam avansa din cauza ninsorii violente și chiar dacă am orbecăit pe drumurile patriei, nesemnalizate corespunzător, experiența pe care aveam să o trăim a fost bucuria care ne-a răsplătit cu imagini, trăiri și senzații unice. În plină lumină a soarelui ce strălucea pe cerul eliberat de nori și în căldura dimineții de după noaptea friguroasă, în drumul nostru către casă, se înălța în fața noastră o cetate. Am hotărât să o cercetăm.

PANO_20160421_104900 copyE Cetatea Slimnic. Se înalța în fața noastră mândră, ca o doamnă bătrână care își poartă hainele ponosite cu mândria sângelui albastru ce îi curge în vine. Poate de aceea i se spune și Stolzenburg Citadel sau Cetatea Mândră.

Facem un tur al exteriorului. Logica ne șoptește că e doar o ruină, un vestigiu al istoriei care se înrăiește să supraviețuiască din ce în ce mai părăginit. Intuiția și curiozitatea ne îndeamnă să intrăm și să cercetăm și interiorul. Nu aveam nicio idee despre ce urma să descoperim.

WP_20160421_049 copyPe o ușă lăsată de greutatea timpului, intrăm, plătim cei 3 lei de persoană și pășim cu aceeași pioșenie cu care pășim într-o catedrală. Un alt tablou cu alte tonuri și simțiri se lasă descoperit. De sub arcada intrării se vede o grădină aranjată frumos cu un leagăn improvizat, vița de vie căreia abia i-a dat frunza se împleticește în stilul caracteristic pe sârmele întinse, mănunchiuri de narcise râd vesele în soarele ce se furișează prin spațiile care erau cândva mândre ferestre ale unei și mai mândre cetăți. Pe leagănul care se mișca încet, copii. Acel moment, în care am văzut copiii aceia cuminți ascultând-o pe doamna învățătoare în timp ce le citea dintr-o carte, îl voi păstra ca pe o icoană. Cumințenia, curățenia sufletului și cunoașterea se aflau sub protecția zidurilor mândrei cetăți. Timpul s-a oprit pentru ei. Parcă întreg universul stătea cuminte și asculta curios lectura doamnei învățătoare. Pătura verde a gazonului era martora mută a miracolului cunoașterii. Zidurile crăpăte făceau ceea ce fac de secole: protejau.

WP_20160421_044 copySimțindu-ne ca niște intruși, ne-am strecurat pe lângă ziduri. În interiorul cetății se vede că locuiește o familie. Grădina frumos aranjată, un petic de pământ proaspăt săpat, încadrat de patru crini ce își așteaptă rândul ca să înflorească, găinile, curcanul și dropiile, gânguritul unui bebeluș ce se aude din interiorul amenajat pentru locuit și, …. era să uit, o antenă de cablu TV ce stă agățată de zidurile bătrânei cetăți. La început am fost intrigată de siluirea cetății cu holtzșuruburile înfipte în trupul ei bătrân. Apoi, mi-am dat seama că nimic nu a schimbat trecerea timpului. Cetatea țărănească Slimnic a fost de la bun început casa și refugiul unor oameni care trăiWP_20160421_050 copyau exact ca și familia care trăiește acum, acolo. Bătrâna doamnă, Cetatea Mândră – Slimnic trăiește și își face datoria cu prisosință. Apără, hrănește, protejează. Și râde mândră în soare. A învins timpul, a învins distrugerea invaziilor turcești din secolul al XV-lea, a fost martora siluirii localnicilor și cucerită de oștirea lui Ioan Zapolya, a fost incendiată în 1704 de curuți, a fost martora devastatoarei ciume, dărâmată, prăbușită și parțial reconstruită … a rămas până astăzi și se ridica semeață pe colina Burgbasch. Dacă ești doritor de mai multă cunoaștere a istoriei locului, Wikipedia cred că ajută suficient.

Am urcat în clopotnița vechii biserici. Scările îndoite de vreme și pașii trecătorilor, unghiurile scărilor m-au făcut să mă întreb de ce în ADN-ul meu este scris cum să le urc folosindu-mă de toate cele patru membre și nu am scrise niciun fel de instrucțiuni cu privire la coborârea unei scări de … metri înălțime în … toate cele patru membre. Am considerat că undeva s-a strecurat o eroare și cu maximă atenție și genunchii tremurând am reușit. Am reușit să ajung până sus și, din nou, am fost răsplătiți. Tabloul Slimnicului cu case cuminți și ordonate se așternea acolo ca răsplată. Nu am putut să nu observ cele patru clopote masive, din oțel, cu inscripții nemțești și mi-am imaginat cum cântecul lor în cor făcea oamenii trecutului să vină la biserica din deal. Urme ale trecerii contemporanilor mei se văd scrijelite în lemnul ce susține scara sau pe o balustradă. Mă intreb ce mai fac Luci, Alin și Nelu sau Chantal și Michel și oare care a fost povestea Evei și a lui Dudu, încWP_20160421_092 copyepută aici, la Slimnic, în 1963?

Coborâm scările clopotniței. Eu, în stilul descris mai sus și plină de praf și pământ, pe genunchi și mâini, dar fericită și plină de culoare, zâmbet și lumină.

Trecutul și prezentul. Sunt aici, locuiesc și respiră împreună prin fiecare cărămidă, fiecare fir de iarbă, fiecare dintre trecătorii sau trăitorii locului. Le-am simțit. Totul e schimbat și totul este ca acum 600 de ani.

Fie ca tu, cel care citești aceste rânduri, să ai parte de aceleași trăiri ca și noi. Fie ca tu, să fii martorul creării universului, inocenței copilăriei avidă de cunoaștere, protejată de ziduri străvechi de cetate, sub razele jucăușe ale soarelui de primăvară. Nu există sfârșit ci doar începuturi.

GALERIE FOTO

Advertisements
Gallery | This entry was posted in Judetul Sibiu and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Stolzenburg sau Cetatea Slimnic, județul Sibiu

  1. Superbe imagini!
    Felicitari!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s