Mândria portului popular – satul Drăguș, județul Brașov

Mâinile muncite, ochii care zâmbesc cu înțeles și înțelepciune, spatele adus de munca ce i-a fost tovarășă o viață, corpul micuț și sufletul mare și deschis. Cu brațele larg deschise, ne-am îmbrățișat de parcă eram fiica pe care o aștepta și, iată, că într-un sfârșit, … a venit, după o lungă absență. Nu știu dacă așa este primit oricine sau, așa a fost scris, undeva, să fie întâlnirea mea cu mătușa Viorica. Poate astrele au hotărât ca o parte din sufletul meu să rămână agățat în îmbrățișarea aceea și în privirea aceea blândă care ascunde multe povești. Costumul pe care îl purta cu mândrie și lejeritate l-am îndrăgit de parcă, în altă viață, cu aceeași mândrie, l-am purtat și eu.

DragusMătușa Viorica este din satul Drăguș, județul Brasov. Am aflat ulterior că acest sat este unul dintre cele mai studiate și mediatizate sate din România.

Aici, profesorul Dimitrie Gusti începe în 1929 cea mai mare campanie monografică a Școlii Sociologice de la București. Timp de două luni o echipă impresionantă (pentru acele vremuri și chiar și pentru zilele noastre), formată din peste 80 de specialiști a studiat, pe baza unor tehnici de cercetare deosebite, unele premiere în cercetarea sociologică, istoria așezării și a îndeletnicirilor oamenilor. Rezultatul a fost apariția a 12 cărți de specialitate referitoare la viața socială a Drăgușului, s-au realizat fotografii, primul film documentar sociologic din lume: “Drăguș – viața unui sat românesc”. Astfel, satul a fost pus pe harta lumii, cunoscut și recunoscut.

DragusFemeie mândră, mătușa Viorica mi-a povestit despre satul Drăguș, despre îndeletnicirile lor și mai ales, despre arta cu care își lucrează și acum, costumele populare, de parcă întregul neam este acolo, martor tăcut al lucrului bine făcut. Costumul pe care îl purta era mărturia cea mai vie ca neamul acela de oameni muncitori este prezent de-a pururea. Culorile vii (roșul și albastrul intens) îți sugerează mândria neamului drăgușenilor, tăria și dârzenia cu care au înfruntat vitregiile istoriei.

Mătușa Viorica mi l-a prezentat pe Dumitru Sofonea, cojocar vestit, în 2011 Unesco numindu-l “tezaur uman viu”. Dăruirea cu care lucrează nea Trașu și asumarea cojocăritului ca mod de viață, i-au adus faima, el lucrând în aceeași măsură cojoace noi dar și restaurând cojoace vechi din multe zone din țară.

Ce am simțit purtând costumul mătușii Viorica? Costumul acela care îi proteja mâinile muncite și spatele adus de poverile vieții? Aceeași mândrie. Mândria omului care își începe și își termină ziua muncind cu dăruire. Mâinile sunt mărturie.

Advertisements
Gallery | This entry was posted in Judetul Brasov and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Mândria portului popular – satul Drăguș, județul Brașov

  1. descrierea imi aduce aminte de bunica mea…
    Va multumesc frumos. Si felicitari pentru articol. Sper sa ajung si eu in Dragus la anul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s