Drumul Lung spre Cimitirul Vesel


Maramureșul, în straiele trecutului – gazdă a prezentului

Aflat la a 7-a ediție, Drumul Lung spre Cimitirul Vesel ne prezintă în următoarele zile (14 – 21 august) Festivalul Satele Unite ale Maramureșului.

Asociația Interculturală de Tradiții, prin fondatorul acesteia, Peter Hurley, organizează cea de-a șaptea ediție a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, în perioada 14 – 21 august 2016.

sate 3Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea și susținerea satelor românești păstrătoare de tradiții, pe care irlandezul le consideră adevărate comori vii. La această ediție, a șaptea, satele maramureșene au înțeles importanța mesajului acestuia și au decis să se implice, prezentându-și fiecare specificul local.

„Într-un efort comunitar cu adevărat impresionant și remarcabil la nivel național, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Țara Maramureșului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare – unde vizitatorii pot să se întâlnească cu valorile autentice ale satului tradițional.” – declară Peter Hurley.

sate 2„S-a pregătit o serie impresionantă de interacțiuni, noi le zicem micro–călătorii, concepute pentru oameni cu interese diferite și specifice, dar toți conectați la un scop comun: descoperirea și aprecierea culturii satului tradițional viu, o călătorie plăcută și sănătoasă către propriile obârșii. Creăm PUNȚI! Punți între rural și urban – fie acesta urban românesc sau străin. Punți între generații – mai ales generații din zona rurală, mai ales în Maramureș. Vrem să confirmăm că valorile autentice au relevanță pentru tineri, din oraș și din sat.”

sate 4

Festivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ediția 2016, deschide o cale de comunicare, între România rurală și România urbană, transmițând un mesaj național de solidaritate, în numele celor peste 12.000 de sate din România.

Ediția a șaptea se desfășoară în perioada 14 – 21 august și prezintă conceptul Satele Unite ale Maramureșului, cu patru componente:

1. Festivalul Satelor – microevenimente, 14 – 20 august 2016

2. Școala de vară „Moș Pupăză” – ateliere, 14 – 20 august 2016

3. Sus pe Bradova – concerte, 17 – 20 august 2016

4. Reuniunea satelor la Săpânța, 21 august 2016

Detalii despre micro-evenimentele fiecărei zile găsiți pe site-ul festivalului: www.drumullung.ro si rezervări la +40.745.226.922 (română) sau +40.766.311.353 (engleză).

sate 1

Noi, Turist prin România, recomandăm din suflet acest festival creat cu sufletul.

În aceste zile ai ocazia:

  • să descoperi cântecele maramureșene și nu numai: Nicu Covaci & Arhaic Rock, Maria Casandra Hauși și Adrian Naidin sau Grigore Leșe și invitații săi, Olga Podobinschi, Mihaela Pletea, Maria Chifu
  • să bei și să mănânci românește, să te relaxezi: o excursie cu căruța la stână, o excursie pe jos de-a lungul potecilor vechi, o sesiune de foc de tabără, un dans sătesc, o șezătoare, o vizită la un meșter popular, un recital la biserică,
  • să înveți: arta cioplitului în lemn, alte meșteșuguri populare strămoșești, femeiești și bărbătești, muzică, dans, pictură, munca în gospodăria țărănească,
  • să te înlănțuiești într-o horă epică, gigant, pe străzile din jurul Cimitirului Vesel, o horă a întreg Maramureșului prezent la Săpânța.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s