Fântâna Lahovari


Ca și turiști sau locuitori al Bucureștiului trecem îngândurați și concentrați asupra aspectelor cotidiene pe lângă statui, monumente închinate unor persoane care au avut un aport important în istoria locului sau istoria țării. Prea obișnuiți cu existența lor, le ignorăm, le ocolim, de multe ori fără a le cunoaște povestea, devenind parte a peisajului citadin, contopindu-se cu acesta.

4
Fântâna Lahovari, Blocul Gioconda – Piața Națiunilor Unite, București

Fântâna Lahovari se află în fața Blocului Gioconda, orientată către Piața Națiunilor Unite. Iată povestea fântânii și povestea din spatele poveștii.

Pe data de 29 noiembrie 1897, înceta din viață George Emanuel Lahovari, cunoscut și ca G. Em. Lahovary. A fost ziarist român și proprietar al ziarului l’Indépendance Roumaine, decedat în urma unui duel, provocat de Nicolae Filipescu. G. Em. Lahovary a condus o violentă campanie împotriva guvernuluĭ liberal, intrând într-o polemică aproape personală cu Nicolae Filipescu și ziarul Epoca.

Nicolae Filipescu i-a cerut în mod repetat lui Lahovari să înceteze aceste atacuri. Deoarece atacurile nu au încetat, Nicolae Filipescu a considerat că i-a fost lezată onoarea și l-a provocat la duel pe Lahovari, cerându-i „să se iasă în teren”. Prietenii celor doi au susținut că nu existau suficiente motive pentru un duel, așa că Lahovari și-a cerut scuze, încercând să evite confruntarea. Filipescu nu a acceptat scuzele, a ales spada ca armă și “Sala de Tir și Gimnastică” ca loc pentru desfășurarea duelului. Lupta a fost scurtă și au fost încălcate mai multe reguli din „Codul Dueliștilor”. Nicolae Filipescu i-a aplicat adversarului o lovitură nepermis de puternică, în urma căreia Lahovari a murit în câteva minute sub ochii martorilor la duel. Pentru acest omor, justiția l-a condamnat pe Filipescu la închisoare, dar regele Carol I l-a grațiat.

1
Fântâna Lahovari

Fântâna a fost ridicată inițial în fața Sălii de Tir și Gimnastică. Monumentul, combinat cu o fântână, îl comemorează pe politicianul și ziaristul George Emanuel Lahovari.

Ulterior, pe locul unde se afla Sala de Tir și Gimnastică a fost construit Teatrul Regina Maria.

După demolarea, în 1986, a Teatrului Regina Maria, care atunci adăpostea Teatrul de Operetă din București, statuia a fost demontată și depozitată, pentru ca la sfârșitul anilor ’90 să fie instalată în părculețul din spatele Blocului Turn. Când au început lucrările la Așezămintele Nadia Comăneci, monumentul a fost plasat în fața Blocului Gioconda, privind spre Piața Națiunilor Unite, unde se află și acum. Fântâna nu a mai putut fi amplasată în locația ințială, deoarece acolo a fost construit între timp unul din “Gemenii Sitraco“.

În scopul acestei reamplasări, în 12 noiembrie 2007, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a lansat cererea de ofertă pentru Lucrări de reamplasare a monumentului “Fântâna G.Lahovary“. Pentru restaurarea și reamplasarea monumentului de for public Fântâna Lahovary, în Piața Operetei, Primăria București a alocat 1.300.000 mii de lei.

Aceasta este povestea Fântânii Lahovari, iar povestea din spatele poveștii este următoarea:

Pe soclul monumentului este dăltuită inscripția: donațiune făcută de principesa Zoe Soutzu în memoria lui George Emanuel Lahovary.

Principesa Zoe Soutzu (Suțu) purtând numele la naștere Zoe Alexandrescu, a fost fiica lui Nicolae Alexandrescu (fost cafegibașa la curtea lui Grigore al IV-lea Ghica), mare moșier și senator conservator, măritată la 18 ani cu George Emanuel Lahovari, iar după moartea acestuia, aceasta s-a recăsătorit cu principele Alexandru Suțu.

În jurnalul ei, descrie cum și-a pierdut primul soț, G. Em. Lahovary. În memoria sa, a ridicat, în 1903, Fântâna Lahovari realizată de sculptorul Carol Storck.

De te oprești o clipă și privești Fântâna Lahovari, să nu uiți că mesajul ei pentru tine este că dragostea dăinuie peste ani, peste viață și peste moarte.

sursa informației: wikipedia

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s