Suntem oamenii cu drujba

“Era prin august 2014, când am început să mă joc cu o drujbă cu lama subțire pe un butuc pe care stăteam în curte. Mi-a plăcut ceea ce a ieșit, le-a plăcut prietenilor și familiei. La un moment dat am sculptat și copacii din fața casei. Au venit televiziuni, jurnaliști …” Parcul Romanescu din Craiova este unul dintre spațiile în care putem admira creațiile domnului Gabriel Rizea.

Așa își începe povestea unul dintre sculptorii cu drujba, domnul Gabriel Rizea, pe care l-am întâlnit la Festivalul Sculptorilor cu Drujba de la Vaideeni, județul Vâlcea. Domnul Rizea este, așa cum se consideră și este considerat și de confrații săi, tatăl primei ediții a Festivalului.

L-am întâlnit pe domnul Rizea, la Vaideeni. Pensiunea Cerna, gazda sculptorilor cu drujba a fost martor la creația ce se năștea, zi de zi, sub cerul liber, din lemn brut, un instrument zgomotos, drujba și multă, multă pasiune. Domnul Gabriel Rizea a urmărit ca în fiecare zi să nu le lipsească nimic participanților alături de un alt împătimit al sculpturii cu drujba, domnul Adrian Bondoc, administratorul și patronul Pensiunii Cerna. Pentru aproape o săptămână, Vaideeni a fost Casa Națională a Sculpturii cu drujba.

Gânditor, cu mintea la lucrarea sa care se zbătea să iasă la lumină, domnul Rizea a fost și creator de frumusețe și organizator, având grijă ca sculptorii să se simtă ca într-o familie. Și a reușit. A reușit să realizeze cea mai reprezentativă creație, în opinia mea, și a creat o familie a sculptorilor români cu drujba.

Povestea sa, ca și sculptor cu drujba, începută în 2014, este mai mult decât o poveste. Este începutul unei aventuri însoțită de pasiune, frământări și zbateri. Aventura creatorului, a făuritorului. Viitoarea sa operă se află, acolo, undeva, ascunsă în fibra lemnului. Creatorul, cu drujba sa, se apropie, la început tăcut și îngândurat, curtând lemnul ce vrea să devină … altceva. După câteva momente, sculptorul și lemnul său intră, ca într-un dans, în aceeași frecvență și … parcă, încep să cânte același cântec acopaniat de zgomotul puternic și convingător al drujbei. Am fost martorii acestui dans, a intrării în această frecvență creatoare, la Festivalul Sculptorilor cu Drujba.

Acest articol a fost dedicat creatorilor unici pe care i-am întâlnit la Vaideeni, la Pensiunea Cerna, la Festivalul Sculptorilor cu Drujba, creatori cu o esență specială, ca și lemnul pe care îl folosesc. Ei sunt oamenii cu drujba: Gabriel Rizea, Mihai Iasinovschi, Viorel Rădăcină Constantin, George Bostanică, Gabriel Cernat, Baicu Nicolae, Ioan Ungur, Ionutz Mya Hodor, Grigore Palama, Adrian Voican, Sztan Doru Luiza, Cătălin Moldovan.

 

 

 

GALERIE FOTO

 

Advertisements
Gallery | This entry was posted in Altfel de Romanie, Evenimente, judetul Valcea, Oltenia, Romania and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s