Casa Daneș, Câinenii Mici, județul Vâlcea


Valea Oltului, percepută de majoritatea ca drum de tranzit și principala legătură dintre Muntenia și Transilvania, una dintre cele mai vechi artere romane care făcea legătura între munți și Dunăre. La prima vedere, un defileu maiestuos tăiat în piatră de bătrânul Olt, dar studiată cu mai mare atenție găsim aici o diversitate culturală și istorică foarte vastă.

6

Dacă vii dinspre Vâlcea și mergi către Sibiu, după ce ai intrat în comuna Câineni, se face un drum peste Olt, pe partea dreaptă către Boișoara. Dacă apuci pe acest drum, intri pe Valea Coții, între munții Lotrului și Făgăraș, prima localitate este Câinenii Mici. Imediat după ce ai trecut podul, dacă apuci către stânga și mergi în amonte de Olt, după ce urci puțin, pe un drum îngust, dar asfaltat, zărești chiar la baza muntelui, o clădire cărămizie ce se înalță fermă și impunătoare chiar în baza muntelui, Casa Daneș.

IMG_20181002_080737 copy

Am avut plăcerea să stau aici în drumurile mele pentru cunoașterea și recunoașterea județului Vâlcea. Ospitalitatea cu care am fost primit aș putea spune că este etalon pentru cei care vor să învețe să facă turism.

IMG_20181002_080753 copy

Domnul Daneș, un om cald care înțelege importanța unui zâmbet, un om care indiferent de problemele pe care le are, știe că oaspetele nu trebuie amestecat în ele, un om integru, cunoscător al locurilor și tradiției zonale, un localnic al cărui strămoș, Ștefan Daneș, se regăsește printre ctitorii Bisericii “Sfântul Nicolae”, construită la 1830.

Casa Daneș este structurată pe un singur nivel cu cinci camere spațioase cu balcon și baie proprie, clasificate la 4 margarete, asigurând un număr minim de 10 locuri de cazare. Geamurile mari au fost făcute în așa fel încât să asigure spațiului de cazare lumina naturală necesară, dar să permită și oaspeților să admire peisajul oferit de Valea Coții și Valea Oltului. Toate camerele au balcon astfel că, la cafeaua de dimineață se poate admira de sus localitatea Câinenii Mici cu celebrele biserici vechi “Sfinții Voievozi” și “Sfântul Nicolae”.

Casa Daneș se pretează pentru închiriere integrală pentru minimum 2 nopți. Nici copii nu au fost uitați, astfel că cei mici se pot zbengui în liniște la locul de joacă, amplasat strategic între terasa clădirii, foișor și parcare astfel încât să fie permanent sub ochii părinților.

foisor

Foișorul este dotat cu o masă la care încap lejer 15 persoane. Pentru cei care doresc să facă un grătar sau alte specialități, este bine de știut că foișorul este dotat cu afumătoare pentru carne, grătar, cuptor pentru pâine, plită și cuptor cu temperatură reglabilă. Pentru cei care asortează carnea cu berea, domnul Daneș a avut grijă să utileze foișorul și cu un automat pentru bere. Totul este construit cu bun gust în așa fel încât integrarea în peisaj să fie perfectă.

În interiorul pensiunii, salonul pentru micul dejun, cu o capacitate de 20 de locuri, poate găzdui un eveniment de mică anvergură.

4

La cerere, domnul Daneș asigură ghidaj în zonă pentru pasionații de treking sau drumeții montane. Pe culmile din împrejurimi se regăsesc tranșeele săpate pentru apărarea frontului de la Olt, aici fiind pe vremuri granița dintre Muntenia și Transilvania.

5

Dacă treci pe Valea Oltului, nu uita că în Câinenii Mici, găsești o gazdă excelentă, într-o locație de vis care satisface și cele mai exigente așteptări, Casa Daneș.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s