Mănăstirea “Buna Vestire” Pătrângeni, județul Alba

Drumurile noastre au făcut ca într-o zi de vară, caldă și liniștită, să ne ducă la un locaș unde Dumnezeu a făcut pace cu omenirea. Am ajuns la Mănăstirea Buna Vestire Pătrâgeni obosiți dar am plecat de acolo încărcați de energie și evlavie. Iată, mai jos, articolul care surprinde câteva aspecte legate de istoria acestui locaș.

Nu întâmplător, unul dintre altarele votive, în care sunt menționați cei mai înalți demnitari din administrația minelor de aur, se păstrează la Biserica Mănăstirii Negraia-Pătrângeni. Altarul votiv cu capitel profilat, a cărui bază este înfiptă în pavajul bisericii, are un text în aparență șters, dar care poate fi citit fără dificultate, cu excepția numelui procuratorului.

Cereri Aug(usti) Sacr(um) (S)uriacus aug(usti n(ostri) disp(ensator) aura(rium) cum suis dedica(nte) A(ulo) Senec(io) Leontiano( ) v(iro) e(gregio) Proc(uratore) Il non(as) lan(uraius) Laeto II Et Cereale co(n) s(ulibus)

Traducerea este: (Zeitei) Ceres Augusta închinare, Suriasus (sclav) al augustului nostru (și) casier general al aurarilor: aurariae Daciae, dispensator.

Această inscripție are o valoare documentară excepțională, cu caracter unic pentru istoria economică a lumii romane, ca să nu mai vorbim de importanța ei pentru reconstituirea istoriei economice din provincia Dacia. Ea scoate în evidență rolul pe care l-a jucat municipiul Ampelum în decurs de un deceniu și jumătate, oraș din care provin cele mai multe izvoare epigrafice referitoare la organizarea minelor statului din toate provinciile romane. Acest altar votiv reprezintă încă o dovadă pentru faptul că mineritul aurifer s-a practicat în Dacia neîntrerupt de la cucerirea provinciei până în secolul III d. Hr.

În ceea ce privește viața monahală, pe aceste meleaguri, sunt atestate din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Sfânta Mănăstire Bulzu (denumire dată de la ,,bulzii,, de calcar – monumente ale naturii) situată în cătunul numit Valea Bulzului (aparținând de satul Pătrângeni), nu a putut fi precizată de cercetătorii bisericești, ba s-a spus că a dispărut fără urmă, asemenea satului care o adăpostea, și, care probabil, se afla undeva pe lângă Câmpeni. Această mănăstire nu poate fi alta decât cea despre care vorbesc bătrânii satului Valea Mică (denumire dată cătunului Valea Bulzului, la începutul secolului trecut), adică Mănăstirea Bulzului, aparținătoare de Pătrăngeni pentru că până la începutul secolul XX în toate statisticile aceste două sate apar sub denumirea de Pătrângeni. Siminică Ioan povestea că tatăl său era prieten cu călugării, din mănăstirea așezată în partea dreaptă a intrării în cimitirul satului, unde prin anii 1960 se mai vedeau încă bine pietrele din temelie.

Se crede că primele începuturi au fost chiar sub ,,Bulzul,, cel înalt numit și ,,Degetul lui Dumnezeu”, loc de rugăciune și comuniune cu Sfânta Treime, la poalele căruia se pot observa și acum grote care au găzduit pe primii pustnici. Cu timpul, aceștia au coborât de sub stânca de calcar la numai 150 de metri spre sud-est unde și-au construit o bisericuță din lemn și chilii pentru călugări. Casa ce se știa din tradiția preoților și credincioșilor bătrâni, că fusese a acestor monahi (mai exista în anul 1960, după spusele preotului V. P. Olea, care a vizitat-o) era un dreptunghi cu fața spre sud, cu două nivele. Jos puțin în pământ erau două încăperi din piatră, zid de aproximativ 80 cm grosime, cu un coridor deschis în față, dimensiunea totală 7-8 m. Din coridor, o scăriță urcă la al doilea nivel unde era un coridor tot deschis în fața și trei încăperi: una mică de 2/3 m, în capătul ei o cămăruță de aproximativ 2/2 și lateral spre est ,,casa dinainte,, mai mare, tavanul din lemn fiind sprijinit pe o grindă de stejar crăpată și înnegrită de vreme, dar pe care se mai putea citi inscripția cu chirilice ,,Robul D(omnului) Patru 1725″. Vatra fostului locaș monahal (bisericuța) avea dimensiunile de 11 m lungime și 6 m lățime. La jumătatea secolului al XVIII-lea Ortodoxia a cunoscut un moment esențial în exprimarea ei românească – transilvăneană, moment ,,de foc” determinat de răscoala călugărului Sofronie, care-i îndemna pe români să-și păstreze credința ortodoxă, și Împărătesei și Guvernului ardelean li se cerea să li se respecte credința ortodoxă, iar cei arestați pentru credință să fie eliberați. După ce a fost eliberat de către autoritățile de la Bobâlna și Abrud, Sofronie a convocat un sobor de preoți și mireni la Zlatna, în august 1760, unde se expun doleanțele poporului român ortodox.

Bătrânii satului spuneau că cei trei călugări rămași în zonă după desființarea mănăstirii, s-au luptat o perioadă cu împrejurările neprielnice și, apoi, au plecat în Țara Românească. La inventarul din 1969 efectuat la Parohia ortodoxă din Valea Mică s-au evidențiat mai multe cărți de cult și icoane rămase de la Mănăstirea Bulzului. Acestea erau: 3 Evanghelii din 1700- 1732, 1 Penticostar din 1743, 1 Triod 1761, toate în chirilică veche, într-o stare ,,bună„ sau „rea”. De asemenea au rămas și multe icoane, deoarece călugării se ocupau cu pictura. Dintre icoanele pictate pe sticlă amintim: Domnul Iisus Hristos, Sfinții apostoli Petru și Pavel, Schimbarea la față, Sfinții împărați Constantin și Elena. Dintre icoanele pictate pe lemn amintim: Maica Domnului cu Fiul în brațe , Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Nicolae, Sfântul Vasile, Cina cea de Taină, Înălțarea Domnului, Buna Vestire, Intrarea în biserică a Mântuitorului. Tot de la Mănăstirea Bulzului s-a păstrat și clopotul mic pe care erau inscripționate în chirilică, cuvinte din care se deducea apartenența clopotului la mănăstire. Din ruinele vechii mănăstirii s-a adus simbolic material pentru zidirea noii Biserici de la Negraia – Pătrângeni construită în anul 1909 cu sprijinul preotului Teodor Dușa. Biserica este zidită din piatră și cărămidă și are o lungime de 22 m și o lățime de 8 m.

Având în vedere că în această zonă a existat o mănăstire, în anul 1993 a fost înființată Mănăstirea Buna Vestire Pătrângeni. De Sfintele Rusalii ale anului 1993, un sobor de preoți în frunte cu I.P.S. Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei au sfințit piatra de temelie a noii mănăstiri.
Primii truditori care au început lucrările de construcții au fost două maici: Monahia Arsenia Pană și Antuza Știrban, venite de la Mănăstirea Agapia. S-a turnat fundația la corpul de chilii și datorită unor împrejurări deosebite, lucrările au fost sistate, iar cele două maici s-au întors la mănăstirea de metanie. La 1 mai al anului 1997 este numit ca preot și stareț de către I.P.S. Andrei, Episcopul Alba Iuliei, în a cărui jurisdicție se afla mănăstirea, arhimandritul Serafim Măciucă care a fost stareț și la Mănăstirea Nicula.
Venind la Mănăstirea Pătrângeni, arhimandritul Serafim în vârstă de 76 de ani, reîncepe lucrările, la chilii, începând construcția la Paraclis, precum și lucrările de introducere a gazului metan și a apei potabile. În anul 2000 de ziua hramului mănăstirii Buna Vestire, la 25 martie s-a sfințit piatra de temelie la Paraclis, de către I.P.S. Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei cu un sobor de preoți, dându-se hramul Sfântului Serafim de Sarov. În luna septembrie a anului 2001 din încredințarea I.P.S. Andrei al Alba Iuliei, iubitor al acestei vetre monahale, obștea mănăstirii se întregește prin venirea Maicii starețe monahia Emiliana Mardare, a preotului duhovnic ieromonahul Spiridon Solomon și a încă două maici. De la această dată și până în prezent, complexul monastic a cunoscut o linie ascendentă. Se construiește clopotnița și pe data de 21 decembrie 2001 în cadrul unei slujbe arhierești au fost sfințite clopotele: unul mare, în greutate de 210 kg și unul mic de 85 kg, turnate la S.C. Brândușa, Baia Mare și donate Sfintei mănăstiri de familiile: ing. Ilie Nistor și ing. Florin Ardean, ctitorii principali. Tot atunci s-a dat binecuvântare pentru săvârșirea slujbelor în biserica Paraclis și s-a pus al doilea hram: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Se continuă lucrările la Paraclis: se construiește pronaosul, la începutul anului 2002 se înlocuiește acoperișul punându-se tabla de aluminiu, se amenajează intrarea construindu-se scările.

Pe data de 1 iulie 2002 se începe pictura în altarul Paraclisului, fiind finalizată în ajunul hramului Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. La sfârșitul lunii iulie încep lucrările la noua clădire. În perioada octombrie – decembrie se continuă pictura în naosul și pronaosul Paraclisului, iar pe data de 21 decembrie 2002, în cadrul slujbei arhierești oficiată de I.P.S. Andrei al Alba Iuliei, se binecuvântează pictura. Pentru realizarea picturii au contribuit donatorii: Ilie Nistor, Sorina Voda, Florin Ardean, profesor universitar doctor Adrian Dumitru Crăciunescu din Timișoara, Romanița Ana și Fronoiu Ion și alții. Catapeteasma, tetrapodele, stranele și ușa au fost sculptate de către Cernușcă Traian din Zlatna.
În primavara anului 2003 s-au efectuat lucrările de amenajare exterioară la vechea clădire și s-a construit pridvorul la Paraclis. S-au continuat apoi lucrările la noua clădire, în luna noiembrie punându-se acoperișul. În anul 2004 s-au continuat lucrările la noua clădire finalizându-se interiorul, la parterul clădirii care este compus din trapeză, bucătărie, bibliotecă și muzeu. S-a construit zidul de susținere din fața noii clădiri.
Pe data de 16 iulie 2004 în cadrul slujbei arhierești oficiată de I.P.S. Andrei al Alba Iuliei împreună cu un sobor de preoți s-a sfințit piatra de temelie la Altarul de vară. Până la sfârșitul anului 2004 s-au finalizat lucrările de tencuire exterioară la noua clădire, s-a construit Altarul de vară și s-a pus acoperișul pe el.
Cu prilejul Hramului Buna Vestire din anul 2005 s-a oficiat prima slujba în Altarul de vară. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 14 preoți, în frunte cu Părintele exarh arhimandrit Andrei Barbu și Părintele protopop Niculiță Pascu, părintele prodecan Emil Jurcan, înconjurați de numeroși credincioși (780 de oameni). În perioada următoare s-au mai efectuat unele lucrări la turla Altarului de vară și s-a amenajat spațiul verde dintre Biserica veche și Paraclis.

S-au efectuat lucrări de consolidare a Bisericii vechi, s-a schimbat acoperișul, s-a înlocuit tabla de pe turlă, s-au înlocuit geamurile și s-a construit pridvorul. În luna iulie 2005 se aflau în faza de finalizare și lucrările de amenajare a muzeului mănăstirii, cu contribuția Prof. univ. dr. Volker Wollman.
În luna august s-au început lucrările la gardul de piatră din fața mănăstirii (spre vest) pe o lungime de aproximativ 150 de metri. În luna octombrie 2005 s-au început lucrările de tencuire la Biserica Veche și lucrările de amenajare a parcării de la intrarea în incinta mănăstirii. În primăvara anului 2006 se finalizează lucrările exterioare la Biserica veche: se vopsește exteriorul, se toarnă trotuarul din jurul bisericii și se plachează soclul cu travertin. În luna mai s-a început pictura, în tehnica fresca, la Biserica veche, pictor fiind Gicu Hodea cu ucenicii. În vara anului 2006 s-au mai efectuat unele lucrări la Clădirea nouă, construindu-se garajul a cărui platforma devine terasa pentru bucătăria mănăstirii, ulterior se construiește și marchiza. În perioada 1-15 august 2006, în Postul Adormirii Maicii Domnului, s-a organizat la mănăstire Tabăra de Iconografie și Pictură religioasă Acatistul Maicii Domnului, cu participarea Centrului de creație și cercetare ,,Icoana”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj – Napoca, prima ediție. În luna noiembrie 2006 se finalizează lucrările de pictură la Biserica veche și încep lucrările de placare interioară cu marmură și travertin.
La începutul anului 2007 se finalizează lucrările la mobilierul din Biserica veche și icoanele din catapeteasmă. La 25 martie 2007, cu prilejul Hramului ,,Buna Vestire” se sfințește Biserica veche, de către I.P.S. Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, cu un sobor numeros de preoți. Tot la această dată are loc și deschiderea oficială a muzeului mănăstirii.

GALERIE FOTO