Multă lume cunoaște Platoul Padișului din Munții Apuseni, dar puțini sunt cei care știu că aici se găsesc aproape 4.000 de peșteri, cea mai cunoscută dintre ele fiind Peștera Urșilor. Azi ne oprim asupra Peșterii Cetățile Ponorului, peșteră atestată documentar prima oară la 1886.
Situată la o altitudine de 950 de metri, este, probabil cea mai spectaculoasă peșteră din Padiș. Galeriile însumează o lungime de 7.500 metri dintre care aproape 2.000 de metri sunt vizitabili. Peștera nu este amenajată, dar se poate intra și fără echipament de specialitate. Vizitarea acesteia de către turiști presupune un antrenament bun având în vedere gradul de dificultate al traseului până la intrarea în peșteră. Peștera poate fi vizitată fără echipament până în Sala Taberei.
Conform wikipedia, peștera se prezintă în următoarele formațiuni:
“Peștera Cetățile Ponorului are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de dimensiuni impresionante în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran din țară, curge formând cascade, repezișuri și vâltori. Intrarea în peșteră se face printr-un portal de 70 metri înalțime și 30 metri lățime ce perforează peretele primei doline, gigantică și aceasta (300 metri adâncime, 1.000 metri diametru). După câțiva zeci de metri de la intrare se intersectează dolina a doua de 70 metri diametru și 150 metri înălțime, cu pereți verticali. Tot aici, sub portal, iese dintr-o galerie un râu puternic.
Este apa ce dispare în sifonul din Peștera de la Căput. Ea dispare apoi imediat în altă gură de galerie ce reprezintă începutul râului subteran al Cetăților. A treia dolină este cea mai mare și dă acces direct la galeria activă.
După ce se trece de zona luminată natural prin spărturile celor trei doline, în galeria peșterii mai apar două izbucuri puternice de apă. Este apa care s-a pierdut în Poiana Ponor. Apoi se pătrunde în zona dificilă unde bolovani și trunchiuri de copaci clădesc baricade peste care apa formează cascade si vâltori. Pentru înaintare se folosesc tehnici alpinistice și bărci de cauciuc. Prima sală, ușor alungită are în partea superioară o galerie fosilă de 300 metri. Urmează Sala Taberei, o verticală și primul lac navigabil. Se trece o nouă baricadă, lacul al doilea și o galerie impresionantă de 70 m înălțime ce duce la lacul 3 și 4. Sifonul sau lacul 5 ce urmează se poate trece pe sus, printr-o galerie fosilă după care urmează lacul 6 lung de 85 metri.
Se trec următoarele trei lacuri pentru a ajunge într-o zonă în care apar speleoteme, Sala Florilor de Piatră, în care se găsesc interesante stalagmite arenacee. Porțiunea de după această sală apare inundată parțial de lacurile 10, 11 și 12. Galeria Venețiană, frumos concreționată, de acces într-o sală cu un mare grohotiș, apoi galeria se inundă formând lacul 14, ce duce la sifonul terminal, încurcat de trunchiuri de pomi. Din acest punct, este sfârșitul propriu-zis al galeriei, începând din 1972 alpiniștii au efectuat o mulțime de escalade în căutarea pasajului de trecere spre aval. S-a reușit urcarea a 120 metri dar galeriile găsite până acum nu au încă legătură cu activul principal.”
Cunoscutul geograf francez Emmanuel de Martone spunea că ansamblul morfologic Cetățile Ponorului poate fi comparat în arealul european doar cu fenomenele carstice de la Scocjan din Slovenia.
Turist prin Romania 